ARTEMIS

Raport asupra studiilor naturale – partea 2 (extras)

Evaluarea posibilelor corelații între parametrii abiotici și biotici. Bogăția specifică a cavităților artificiale din ansamblul rupestru Aluniș-Nucu – partea 2

Cavitățile artificiale generate de către diferite activități umane reprezintă habitate importante pentru anumite specii și au uneori o bogăție specifică ridicată. Majoritatea cavităților artificiale au atât importantă culturală cât și pentru biodiversitate dar în evaluarea lor componenta culturală prevalează adesea.

Studiul si-a propus două obiective legate de caracterizarea adăposturilor rupestre şi identificarea factorilor care influențează utilizarea adăposturilor de către nevertebratele terestre:

1. inventarierea comunităților de macro-nevertebrate care utilizează pereții adăposturilor rupestre;
2. identificarea factorilor care influențează prezenta speciilor și bogăția specifică.

Adăposturile rupestre pot fi privite ca o discontinuitate în peretele de gresie. Prin analiza factorilor ce influențează prezența speciilor la interior și exterior se vor identifica posibile corelații între parametrii abiotici și biotici.

Studiul s-a desfășurat în 6 adăposturi rupestre în iulie și mai 2018. Nevertebratele au fost colectate atât în interiorul cavităților cât și pe pereții exteriori de-a lungul unor transecte de 1m. Fiecare stație de 1m a fost separată de 1m transect care nu a fost evaluat. Pentru fiecare adăpost și perete exterior s-a notat: temperatura (T), umiditatea relativă (RH), prezența vegetației (procent de acoperire cu mușchi și licheni), expoziție, număr de fisuri și impact antropic.

Rezultate

În perioada studiului temperatura a fost mai scăzută iar umiditatea mai ridicată interiorul adăposturilor decât în exteriorul acestora (Tabel 1). Mușchi și licheni sunt prezenți în interior doar în adăposturile rupestre care au grad de iluminare ridicat. În general, aceștia ocupă peretele exterior dacă densitatea arborilor în zonă este ridicată și peretele umbrit.

Nu există diferențe semnificative între bogăția taxonomică a stațiilor din interior și exterior (F = 2.376; p = 0,13) (Figura 32) dar există diferențe între frecvența anumitor taxoni în interiorul și exteriorul siturilor.

Cei mai frecvenți taxoni din adăposturi au fost (Araneae, Diptera şi Opiliones) iar la exteriorul adăposturilor (Araneae, Hymenoptera-Formicidae şi Diptera) (Figura 33). In 8% din stații nu au fost identificate nevertebrate. In general, aceste stații se afla la exteriorul cavităților si au un grad redus de acoperire cu vegetație.

Încheierea ciclului de monitorizare de microclimat

A fost obținut un sir complet de date microclimatice la nivelul substratului în perioada 11 aprilie 2017 – 15 aprilie 2018, cu o frecvență a înregistrărilor orară (8860 de înregistrări). Astfel temperatura maximă înregistrată în cele cinci situri studiate a fost de 29,4C (Biserica Aluniș, 29 august 2017), iar cea minimă -4,0 0C înregistrată la Agatonul Nou în data de 01.03.2018. Etajul altimetric în care au fost făcute măsurătorile este cuprins între 663 m (altitudine minimă) și 975 m, altitudine maximă (alt. medie 819 m).

Analiza datelor de temperatură a substratului măsurat la exterior, lângă Biserica din Aluniș (altitudine 663 m), ne indică o amplitudine anuală ce oscilează între maxim 20,3 0C, în sezonul cald și o minima de -0,5 0C, în sezonul rece, cu o medie anuală de 9,7 0C mult mai ridicată decât cea înregistrată la exterior (Figura 29) datorată expoziției sudice. Amplitudinea termică anuală este de 19,8 0C (Figura 29).

Biserica din Aluniș (alt. 663 m) înregistrează o temperatură medie anuală la interior de 10,5 0C, cu o maximă de 29,4 0C și o minimă de 1,3 0C. Se poate constata că diferențele de temperatură medii anuale între Aluniș interior (biserica) și exterior sunt de numai 0,8 0C fapt ce ne demonstrează puternica legătură cu factorii atmosferici de la exterior realizată prin ventilația liberă a sitului. Amplitudinile puternice din acest sit (maxim 28,1 0C) și frecvent de peste 10 0C în numai câteva ore, se datorează parțial influenței antropice directe (evenimente religioase, vizite ale unor grupuri mari de oameni etc) suprapuse peste creșterile de temperatură naturale (diurne) firești. Aceste variații mari de temperatura, coroborate cu nivelul ridicat de absorbție a apei în substratul grezos (vezi capitolul Studii litostratigrafice ..), indică o potențială vulnerabilitate la degradare datorate, pe de-o parte condițiilor naturale, dar și influenței antropice pe de alta, prin depășirea unor praguri de sustenabilitate (ex. curba de revenire a temperaturilor este de peste nouă ore în unele cazuri).

Situl Fundătura deși situat la o altitudine intermediară între cele cinci situri studiate (757 m) prezintă temperatura medie anuală cea mai ridicată (11,6 0C) fapt datorat în primul rând expoziției sud-estice dar și microclimatului protectiv forestier-umed. Amplitudinea termică anuală este de asemenea relativ scăzută (21,7 0C) cu o minimă de 1,1 0C în sezonul rece și o maximă de 22,8 0C în sezonul cald (Figura 29).

Evaluarea calității habitatului – partea 2

Credem că datele colectate până în prezent sunt prea puține pentru a realiza o evaluare comprehensivă a calității habitatului din zona adăposturilor rupestre Aluniș-Bozioru. Cu toate acestea, se pot avansa o serie de concluzii bazate pe rezultatele obţinute până în prezent.

Remarcăm că dintre cele 7 specii de Oniscidea colectate, Trichoniscus carpaticus şi Cylisticus brachyurus sunt specii endemice în România şi ca atare specii rare. Ambele specii sunt semnalate pentru prima oară în Munţii Buzăului.

Dintre cele 19 specii de Diplopoda, 7 sunt semnalate pentru prima oară în Munţii Buzăului: Propolyxenus trivittatus, Craspedosoma transsylvanicum, Allopodoiulus verhoeffi, Xestoiulus laeticollis, Haplophyllum mehelyi, Ommatoiulus sabulosus şi Trachysphaera costata.

Considerăm că prezența a 2 specii endemice de Oniscidee şi a 7 specii relativ rare de Diplopoda indică un habitat potențial de bună calitate, cel puțin în anumite porțiuni ale sale.

Umiditatea este unul dintre cei mai importanți factori ce influențează distribuția speciilor de opilionide. Majoritatea speciilor aparținând acestui grup preferă habitatele cu umiditate ridicată (Pinto-da-Rocha et al., 2007). Din cele 13 specii identificate doar 3 sunt termofile și utilizează micro-habitate cu umiditate relativ scăzută. Restul speciilor au fost observate la interfața între litieră și sol, în interiorul așezărilor rupestre (parietal) și pe stâncile acoperite cu mușchi. În lunile de vară umiditatea a fost mai ridicată în interiorul siturilor Aluniș, Bisericuța lui Iosif și Fundătura decât la exterior. Aceste situri sunt folosite de specii aparținând genurilor Leiobunum, Lacinius, Zacheus și Dicranolasma ca adăposturi în lunile de vară. Juvenili ai speciei Lacinius dentiger au fost observați în zonele cu mușchi de pe peretele exterior al adăposturilor rupestre Fundătura și Aluniș.

Colembolele sunt printre cele mai răspândite şi abundente artropode terestre. Fiind în majoritate specii detritivore, ele joacă un rol major în fragmentarea materiei organice moarte, influenţând pozitiv procesul de pedogeneză. Cu excepţia unor specii parazite, colembolele sunt considerate a fi organisme utile, contribuind la procesul de reintegrare a materiei organice în circuitele biogeochimice. Colembolele din componenţa faunei de sol au o contribuţie indirectă esenţială în procesele de descompunere, acţionând ca un catalizator şi pregătind terenul pentru adevăraţii descompunători: bacteriile şi fungii (Christiansen & Snider, 1984).

Până in prezent nu există date privind fauna de colembole edafice din zona așezărilor rupestre de la Aluniș-Bozioru (Munții Buzăului), toate datele obținute fiind în premieră pentru această zonă.

În urma celor trei campanii de colectare corespunzătoare sezoanelor vernal (aprilie-mai 2017), estival (iulie-august 2017) și autumnal (octombrie-noiembrie 2017), au fost identificate 57 de specii de colembole, aparținând la 4 ordine și 14 familii. Familia Neanuridae cuprinde cel mai mare număr de specii (10); urmează familia Isotomidae (8) și familiile Hypogastruridae și Orchesellidae, cu câte 7 specii.

Cel mai mare număr de specii (41) apar în sezonul estival. Pentru sezonul estival, cel mai mare număr de specii este înregistrat în siturile Schitul Fundătura (17) și Schitul Agatonul Nou (16). În sezonul vernal au fost identificate 31 de specii, iar în sezonul autumnal 29 de specii. Remarcăm faptul că un număr de numai 12 specii sunt comune, ele apărând în toate cele trei sezoane de colectare.

În ceea ce privește bogăția specifică per situri, cel mai bine reprezentate sunt siturile Schitul Fundu Peșterii (25 de specii) și Schitul Agatonul Nou (24 de specii). Câte 22 de specii au fost identificate în siturile Schitul lui Iosif și Schitul Fundătura. În Schitul Aluniș au fost identificate doar 19 specii.

Sub aspect taxonomic-faunistic, rezultatele obținute pot fi sintetizate astfel:

• Confirmarea prezenței în fauna României a speciei Friesea afurcata (Denis, 1926). Specia a fost semnalată de Gruia (2000), fără localitate de colectare. Prezentă doar în situl Schitul Aluniș.
• A doua semnalare în fauna României a speciei Xenylla welchi Folsom, 1916. Prezentă doar în situl Schitul lui Iosif.
• A treia semnalare în fauna României a speciilor: Deutonura phlegraea (Caroli, 1910) (prezentă doar în Schitul lui Iosif), Neanura parva (Stach, 1951) (prezentă în Schiturile Aluniș și Fundu Peșterii), Desoria tigrina Nicolet, 1842 (prezentă doar în Schitul Aluniș) și Tetracanthella transylvanica Cassagnau, 1959 (prezentă doar în Schitul Aluniș).
• Menționarea speciei Orchesella maculosa Ionescu, 1915, endemică pentru Munții Carpați (întâlnită doar în România și Ucraina). Specia este prezentă doar in situl Agatonul Nou.