Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării Dezvoltării și Inovării
Contract PN-II-PT-PCCA-2013-4-0495

Centru pentru valorizarea proiectelor cultural-științifice în arheologie

CERES

Etapa IV - 2017

Rezultate indeplinite:

  1. Carte de proceedings
  2. Târgul anual de Arheologie 2017
  3. Evaluarea aprecierilor cercetătorilor
  4. Catalog dedicat Târgului de Arheologie 2017

Targul anual de arheologie 2017

În acest an, Târgul Anual de Arheologie a fost incorporat în cadrul expoziției “Sarmizegetusa – începuturile Daciei romane” organizate de Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, ca parte a programului aniversar “MNIR45”. Vernisajul a avut loc în data de 9 mai 2017, iar expoziția a putut fi vizitată la sediul MNIR din București, începând cu data de 10 mai 2017 până în 30 septembrie 2017.

Expoziția reunește peste 140 de artefacte, o importantă parte dintre acestea provenind din cercetări arheologice recente, în unele temple putându-se efectua corelația dintre inscripții și ofrande – edificiul de cult al divinităților Domnus și Domna sau edificiul cu dedicații pentru zeii de la Palmyra (monument aflat în curs de cercetare). Ca și concept artistic, ideea majoră a acestei expoziții o constituie întemeierea primului oraș din Dacia, colonie de veterani care a preluat simbolic legitimitatea capitalei statului dac, care își încetase existența în urma celei de-a doua expediții a împăratului Traian. Temele astfel subliniate sunt: proiectarea axială a orașului și a teritoriului aparținător, rolul monumentelor publice și evoluția acestora (accentul fiind pus pe rezultatele cercetărilor arheologice recente), iluminatul în spațiul privat și public, precum și aducțiunea și drenarea apei.

În cadrul vernisajului expoziției a fost organizată o masă rotundă de discuții și prezentări susținute de specialiști invitați naționali și internaționali. Pe lângă discuțiile și prezentările legate de cercetările efectuate pe sit, s-au discutat avantajele digitizării 3D utilizând fotogrametria atât terestră cât și aeriană din UAV-uri.

O parte a acestor lucrări prezentate sunt incluse în volumul 3D Digitization of Cultural Heritage Assets using Photogrammetry, momentan fiind trimis la editură pentru evaluare și publicare. Cartea va fi publicată în cursul anului 2017.

Expoziția în sine este acompaniată de un catalog publicat la editura MEGA. Catalogul cuprinde o descriere detaliata a conceptului expozitiei si a cercetarilor de pe sit. Sunt incluse rezultate obținute în cadrul proiectului de pe durata campaniilor multi-disciplinare de teren efectuate în etapele anterioare.

Arheodromul virtual - versiunea finala

Este accesibil AICI.

Ideea de arheodrom virtual a venit din nevoia unui mod vizual digital intuitiv de administrare centralizată a informațiilor provenite din cercetări polivalente în arheologie. Conceptul dezvoltat în cadrul acestui proiect se referă la un instrument online digital care colectează și oferă nu doar informații provenite din investigații moderne ci chiar din orice alt tip de investigație înregistrată oficial asupra bunurilor culturale vizate, menținând astfel un istoric al investigațiilor pentru bunul respectiv.

Cel mai accesibil format de prezentare pentru orice tip de sistem de administrare de date este pagina web. Internetul este astăzi accesibil, la viteze mari, aproape oriunde în lume pe o gamă variată de dispozitive (de la PC-uri de birou până la telefoane mobile, tablete sau chiar ceasuri inteligente). Plecând de la acest considerent, instrumentul online propus a fost realizat sub forma unui website care comunică cu o bază de date pentru stocarea și administrarea informațiilor.

Realizarea arheodromului virtual a implicat utilizarea mai multor platforme si limbaje de programare de acces general. Pentru dezvoltarea și administrarea bazei de date s-a optat pentru folosirea mySQL. Partea de comunicare cu baza de date a website-ului a fost realizată în limbajul PHP în timp ce interfața grafică și partea de client a fost realizată în HTML5 cu CSS și scripturi de JavaScript.

Modele digitale 3D

Pe durata proiectului au fost digitizate 3D un set de 16 obiecte și 2 zone restrânse și un sit în proces de degropare, prin metoda fotogrametriei. Toate acestea au fost efectuate în zona Forum Vetus. Au fost înregistrate în total peste 10.000 fotografii cu aparate foto DSLR profesionale (Nikon D810 și Canon 600D) însumând peste 100 GB de date neprocesate. Procesarea și post-procesarea modelelor s-a întins pe durată foarte lungă de timp rezultând meshuri care însumează în total peste 4.5 miliarde de poligoane. Pentru publicare online (în arheodrom) și vizualizare fluentă, modelele au fost simplificate în funcție de complexitatea lor la 2, 4, 6, 8 sau 10 milioane de poligoane. De menționat că digitizările pe zone restrânse cum ar fi Tribunalia sau segmentul de Forum, care au necesitat in jur de 1500 fotografii fiecare, au fost procesate la un nivel mediu de calitate (puțin sesizabil ochiului uman) pentru a salva timp. Modelele de 10M poligoane, desi sunt suportate de platforma online de vizualizare vor prezenta dificultăți utilizatorilor care nu dispun de sisteme puternice de calcul. Pentru o experiența vizuala mai plăcută se vor utiliza variante si mai simplificate, la 2 milioane poligoane. Pentru studii amănunțite se vor utiliza modele ne-simplificate sau se vor reprocesa porțiuni de interes din obiecte, la rezoluție maximala.

Locație

Obiect/zona

Nr. Imagini

Spatiu stocare [GB]

Export

Format

Mesh procesat (milioane poligoane)

Mesh exportat (milioane poligoane)

Spatiu stocare [MB]

Intrare Forum Vetus

Coloana ridicata

ArM57-60

384

3.73

OBJ

74

2

142

Coloana segmentata 1

ArM 4

522

5.13

OBJ

225

2

140

Coloana segmentata 2

ArM 3

438

7.07

OBJ

494

2

146

Piesa basorelief erodata

239

3.72

OBJ

198

2

142

Fragment inscriptie fantana (nymphaeum)

263

2.37

OBJ

154

2

142

Locus gromae

550

4.07

OBJ

96

2.6

190

Aerarium

Inscriptia concordiei

174

1.31

OBJ

127

8

591

Baza statuie Concordia

369

2.89

OBJ

86

6

663

Aerarium dreapta

1138

11.1

OBJ

1563

Templu Palmyran

Tot

1039

12.1

OBJ

485

8

606

Piesa

100

0.99

OBJ

66

2

140

Tribunalia

Tot

1518

16.1

OBJ

1840

10

960

Crearea unei rețele naționale si internaționale pe teme științific/cultural/turistice

Un pas deosebit de important atât pentru cercetarea românească în domeniul restaurării și conservării Patrimoniului Cultural cât și la nivel de prestigiu instituțional este delegarea INOE 2000 ca reprezentant al României în cea mai importantă rețea pan-Europeană pentru susținerea accesului la cea mai avansată infrastructură pentru cercetare, interpretare, documentare și administrare a patrimoniului: E-RIHS European Research Infrastructure for Heritage Science. Lansat în 2016 ca un proiect ESRI, E-RIHS are trei etape. În 2017 a intrat in faza de pregătire (Preparation Phase), care se va finaliza în 2020. În această fază INOE 2000 a fost delegat drept reprezentat al nodului din România, în urma dezvoltării unei rețele de parteneri la nivel național.

Prin intermediul rețelei create de INOE 2000, instituțiile din domeniul conservării, restaurării și administrării patrimoniului cultural vor avea acces la o serie de servicii si infrastructură. E-RIHS va oferi acces la o gamă largă de infrastructură, metodologii, informații și instrumente, stagii de pregătire pentru utilizarea acestor instrumente, angajament public, acces la librării pentru stocare de date standardizat, analize și interpretări. Accesul la servicii va fi realizat prin intermediul a patru platforme: ARCHLAB, DIGILAB, FIXLAB, MOLAB.

Lista articolelor publicate și a participărilor la sesiunile de comunicări științifice:

  • L.M. Angheluță, R. Rădvan, A. I. Chelmuș, L. Ratoiu, I. M. Cortea, L. Ghervase - Virtual Archaeodrome for the Archaeological Site from Ulpia Traiana Sarmizegetusa, The International Archives of the Photogrammetry, Remote Sensing and Spatial Information Sciences, Volume XLII-5/W1, 351-356, 2017
  • L. Ghervase, I.M. Cortea, R. Radvan, A.C. Parau, M. Dumbravician, O. Tentea - First Physico-Chemical Insights on 2nd Century Mural Paintings from Ulpia Traiana Sarmizegetusa, the Capital of Roman Dacia, Color Research and Application (in evaluare)
  • Prezentare orală: L.M. Angheluță, R. Rădvan, A. I. Chelmuș, L. Ratoiu, I. M. Cortea, L. Ghervase - Virtual Archaeodrome for the Archaeological Site from Ulpia Traiana Sarmizegetusa, GEOMATICS & RESTORATION – Conservation of Cultural Heritage in the Digital Era, 22–24 May 2017, Florence, Italy
  • Catalog expoziție: Ovidiu Țentea, Alexandru Rațiu, Andrei Cîmpeanu - Sarmizegetusa – începuturile Daciei romane, Editura MEGA, ISBN 978 – 606 – 543 – 854 – 5
  • Carte proceedings: Photogrammetry for Cultural Heritage (in evaluare la editură)