> Biserica Stavropoleus situata in centrul istoric al Bucurestilor, la intretaierea strazii ce ii poarta numele cu strada Postei, in spatele actualului Muzeu National de Istorie, Biserica Stavropoleos, este ctitoria din veacul al XVIII-lea a calugarului grec Ioanichie. Purtand hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, biserica a fost zidita, in prima sa forma, de plan dreptunghiular, fara pridvor si cu turla deasupra naosului, in numai cinci luni, la 30 octombrie 1724. Cativa ani mai tarziu, odata cu inaltarea sa la rangul de mitropolit al Stavropolei, ctitorul a adaugat absidele laterale si frumosul pridvor cu coloane si parapet, sculptate in cea mai buna traditie brancoveneasca.

Amplasare

Pozitia actuala a bisericii Stavropoleos trebuie inteleasa in contextul evolutiei istorico-geografice a orasului Bucuresti. In acest sens, amintim infatisarea medievala a Capitalei, prin prezenta mai multor coline de-a lungul cursului Dambovitei, aplatizate prin evolutia aglomerarii urbane. Un astfel de teren colinar, argilos si cu pietris, este cel pe care se ridica Biserica Stavropoleos impreuna cu incinta sa. Locul nu este, prin urmare, ca in alte cazuri, un teren de umplutura, fapt ce a favorizat ridicarea in vecinatatea monumentului a unor cladiri ample si reprezentative pentru Bucurestii de la sfarsitul veacului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Biserica, impreuna cu incinta sa, se afla la cca 7 m deasupra nivelului Dambovitei, pe o curba de nivel la 78,5 m (fata de nivelul marii), panza de apa freatica la 5-6 m adancime.

Prezentarea generala a monumentului: arhitectura, decoratia fatadelor.

Biserica Stavropoleos se afla in ambianta specifica a unui han bucurestean din veacurile XVIII-XIX, caracterizata printr-o incinta patrulatera, amintind de zidirile monastice cu chilii randuite la parter si etaj. Un pridvor de lemn, asa cum mai putem vedea astazi la hanul lui Manuc, dadea ocol cladirilor. In interiorul acestei incinte biserica aparea asemenea unui chivot pretios, de dimensiuni modeste, atragatoare insa prin armonia proportiilor. Ridicata intai pe un plan dreptunghiular, fara abside laterale si cu o turla pe naos, biserica apartinea epocii “a doua” a veacului al XVIII-lea, care, conform caracterizarii facute de N. Ghika Budesti, se intinde de la moartea lui Brancoveanu (1714) si inceputul domniilor fanariote pana la mijlocul veacului. La cativa ani de la ctitorie, in 1730, biserica mitropolitului Ioanikie devine un triconc prin prelungirea absidei altarului si construirea absidelor laterale. In acelasi timp, biserica se prelungeste la vest prin adaugarea pridvorului sprijinit pe coloane din piatra sculptate.
Ceea ce face, insa, din biserica Stavropoleos o incununare a experientei mesterilor munteni din secolul al XVIII-lea este decoratia fatadelor. Acestea se caracterizeaza printr-o desavarsita imbinare a decoratiei sculptate cu relieful policrom in stuc si pictura murala. Supusa restaurarii conceputa de arhitectul Ion Mincu, de la inceputul secolului XX, pictura exterioara nu mai pastreaza decat in zona pridvorului decoratia murala autentica. Refacerea picturii fatadelor intr-o tehnica cu mult mai fragila decat fresca originala pune astazi, in conditiile climatice ale Bucurestilor probleme de conservare deosebit de grave.

Starea de conservare a monumentului si a picturilor murale exterioare
Trecerea prin timp a bisericii

Refacerea bisericii Stavropoleos, intre 1730-1733, prin largirea absidei altarului si adaugarea absidelor laterale si a pridvorului a implicat si o refacere a ansamblului decoratiei exterioare. Cutremurele care au lovit Bucurestii catre sfarsitul secolului XVIII-lea si inceputul secolului urmator, au adus biserica Stavropoleos intr-o asemena stare de degradare incat, catre mijlocul secolului al XIX-lea, s-a pus in mod insistent problema demolarii ei si a reconstructiei. In 1841, dupa repetate insistente din partea autoritatilor orasului, turla bisericii, ce ameninta cu prabusirea, este demolata.
In conditiile unei structuri de rezistenta slabite, solutia demolarii bisericii tindea sa se impuna in fata consolidarii bisericii in autenticitatea sa. Printre aparatorii consolidarii si conservarii bisericii in autenticitatea sa s-a aflat arhitectul Schlater care cerea la 1858 ca biserica "sa fie restaurata in stilul ei primitiv, impreuna cu decoratii si cu cele trebuincioase pe dinauntru". Cateva decenii mai tarziu, arhitectul Ion Mincu, autorul proiectului de restaurare a ansamblului Stavropoleos, revine la solutia reconstructiei monumentului, considerand ca "singurul mijloc de a conserva viitorul acestui monument ar fi o reconstructie ingrijita, in care sa se intrebunteze toate materialele vechi de piatra bine conservate si sa se reproduca cu fidelitate formele si dimensiunile cladirii actuale" (Raportul din 5 ianuarie 1900). Aceasta conceptie promovata de Ion Mincu a dus la interventii radicale ce au insemnat inlocuirea materialelor originale cu materiale noi si la schimbari mai mult sau mai putin radicale de aspect.
In ceea ce priveste biserica acesta a insemnat:

  • refacerea fundatiilor bisericii, consolidate pana la o adancime insemnata;
  • inlocuirea structurii din lemn a acoperisului cu o structura metalica;
  • transformarea sarpantelor originale in placi de beton pe care su fost fixate in ciment olanele;
  • inlocuirea elementelor decorative din stuc ale fatadelor cu copii executatedin piatra;
  • refacera in intregime a picturii exterioare dupa extragerea cu mare dificultate a unor fragmente din pictura originala care au servit ca model;
  • construirea unei noi turle deasupra naosului, dupa proiectul arhitectului Ion Mincu. Conceptia de restaurare adoptata de Mincu, in care conservarea este dublata de refacere, a fost insusita si de pictorul Demian, restauratorul picturilor murale. Din datele de arhiva aflam ca pictorul Demian a realizat urmatoarele operatiuni:
  • a curata intreaga pictura interioara si exterioara a bisericii;
  • a consolidat marginile desprinse ale suportului picturii;
  • a refacut pictura pe suprafetele nou zidite, ca spre exemplu turla;
  • a refacut pictura in zonele lacunare.
Lucrarea pictorului Demian a nemultumit la un moment dat specialisti de felul arhitectului N. Ghica-Budesti datorita dezacordului intre tonalitatile vechilor fresce si cele ale noilor suprafete pictate realizate in tehnica fresco-secco. Dupa o intrerupere asupra retusului ce urma a se reduce la "minimum posibil". A urmat o noua intrerupere a lucrarilor datorata razboiului. In 1924 aflam din studiul prof. G. Nedioglu ca restaurarea "este aproape sfarsita, prin asezarea tamplei, a stranelor, a usii, a scaunului domnesc si arhieresc, toate artistic retusate sub conducerea d-lui profesor C. Dumitrescu".

Observatii asupra starii de conservare a arhitecturii

Cercetarea minutioasa intreprinsa de Ion Mincu a subliniat, odata cu degradarile produse asupra fatadelor bisericii, deficientele structurale, ca urmare a articularii pe structura initiala a absidelor laterale si a pridvorului. In acest timp Mincu observa zidaria afectata de umiditatea capilara pe care o consemneaza minutios pe releveele sale.
Dupa aproape un secol de la initierea restaurarii bisericii Stavropoleos, problema conservarii ei se pune cu acuta necesitate. O comparatie intre fotografia fatadelor bisericii dinaintea restaurarii lui Ion Mincu, publicata in Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice din 1924 si starea exteriorului bisericii in 1996, inaintea noilor operatiuni de consolidare a structurii, ne demonstreaza refacerea pe aceleasi trasee a degrasdarii tencuielior si zisdariei monumetului.
In faza anterioara au fost analizate cauzele complexe ale degradarii fatadelor bisericii Stavropoleos in conditiile plasarii acestuia intr-un microclimat agresiv. Reamintim cateva repere:
  • amplasarea monumentului se afla intr-o zona urbana poluata, cu trafic rutiere intens;
  • conditiile climatice ale Capitalei sunt determinante pentru conservarea monumentului in ansamblul sau; diferentele mari de temperatura, fenomenul de inghet-dezghet, umiditatea atmosferica in cooperare cu poluarea, contribuie constant la producerea fenomenelor de degradare;
  • regimul de umiditate al bisericii este prezent sub toate formele cunoscute: capilaritate, condens, infiltratie; fenomenul cel mai intens, a carui inlaturare reprezinta o problema urgenta, este cel al capilaritatii.


Starea de conservare a picturilor murale exterioare

Pentru evaluarea starii de conservarea decoratiei fatadelor ni s-a parut in primul rand utila o corelare a degradarilor cu factorii care le provoaca . In acest fel, au fost puse in evidenta urmatoarele categorii de degradari:
a) Degradari datorate umiditatii Prezenta umiditatii excesive, produsa prin capilaritate, condens sau infiltratie,precum si fluctuatiile acestei umiditati in conditii specifice de microclimat, sunt responsabile pentru producerea unor fenomene cu efect dezastruos asupra suportului si stratului pictural:
  • migrarea si recristalizarea sarurilor solubile (sulfati, azotati);
  • fenomenul de inghet-dezghet;
  • sulfatarea, sau fenomenul de coroziune in conditii de poluare atmosferica;
  • atacul biologic.

b) Degradari datorate conditiilor de climat si microclimat.
Umiditatea si temperatura atmosferica, conjugate cu umiditatea si temperatura zidurilor, cu poluarea atmosferixa, cu natura materilaleor ce compun pictura murala, sunt la randul lor cauze ale procedurii unor fenomene de degradare a picturii murale. Variatiile mari de temperatura si umiditate produse de la un anotimp la altul, precum si fenomenul de inghet - dezghet, au determinat:
  • pierderea coeziunii pe mari suprafete a decoratiei exterioare;
  • denaturarea stratului pictural.

c) Degradari datorate miscarilor seismice.
Succesiunea numeroaselor cutremure, cateva catastrofale, care au afectat, incepand cu veacul al XVIII-lea, structura bisericii Stavropoleos au produs degradari si la nivelul decoratiei fatadelor. Dupa restaurarea realizata de Ion Mincu miscarile seismce au reactualizat vechi fisuri ale zidariei, necesitand o noua interventie de consolidare la nivelul structurii. In acelasi timp, decoratia exterioara a suferit fisurari si lacune la nivelul suportului.


d) Degradari datorate tehnicii de executie a picturilor murale.
In ceea ce priveste zonele autentice, din secolul al XVIII-lea, ale picturilor murale exterioare de la Stavropoleos (pridvorul bisericii), degradarile datorate tehnicii de executie sunt:
  • desprinderi si fisuri de contractie ale suportului;
  • exfolieri ale unor zone executate al secco.

Intr-o situatie mai grava se afla picturile murale ce decoreaza fatadele, refacute de parintele Demian intr-o tehnica fresco-secco, pe un suport bogat in nisip, devenit friabil. De altfel, inca din 1924, profesorul Nedioglu remarca: "Pacat numai ca pictura exterioara restaurata a inceput sa se spele, mai ales in partea de miazanoapte, mai putin ferita de ploiu" (BCMI, octombrie - decembrie 1924).


e) Degradari datorate unor interventii necorespunzatoare.
Refacerea de la 1730 a bisericii Stavropoleos a creat o permanenta problema privind reactualizarea fisurilor la jonctiunea partilor noi cu zidaria veche a bisericii. Restaurarea lui Ion Mincu, precum si reparatiile succesive, au insemnat introducerea monumentului a unor materiale noi, unele cu efecte ulterioare nedorite. Ne referim in primul rand la materialele greu permeabile, plasate in zona soclului bisericii, precum cimentul sau piatra, favorizand fenomenul de capilaritate. Este vorba apoi de folosirea in refaceri si reparatii a unor materiale ce contin saruri solubile (sulfati), precum tencuielile de ipsos sau cele cu ciment. Este de semanalat de asemenea caracterul incompatibil al unor reparatii, executate neglijent, in zonele cu pictura ale fatadelor.


f) Degradari datorate intretinerii necorespunzatoare a monumentului.
Este o categorie de degradri provenite in primul rand din plitica generala de conservare a patrimoniului urban. Asa cum s-a aratat in faza anterioara de cercetare, traficul rutier, desfasurat fara restrictii in zona orasului istoric constituie o sursa permanenta de poluare cu efecte destructive asupra picturilor murale. Cantitatile mari de sulfati apartute pe suprafata picturala sunt datorate nu numai tencuielilor de gips sau ciment ci si poluarii atmosferice.
In acelasi timp, zona de protectie a monumentului a fost supusa la randul ei unor interventii necorespunzatoare, cu efecte nefaste asupra monumentului. Am semnalat in studiul din prima faza a cercetarii prezenta asfaltului, nivelul mai ridicat al strazii fata de cel al bisericii, absenta unor rigole, prezenta in imediata vecinatate a bisericii a cladirii masive a bancii, etc. Consecinta tratarii nerationale a zonei de protectie a bisericii a fost, printre altele, cresterea umiditatii capilare a zidurilor.
Aflata de mai multi ani in Palatul National de Restaurare, biserica Stavropoleos constituie in prezent obiectul conservarii – restaurarii arhitecturii, fatadelor si a componentelor din piatra.