Despre proiect

Proiectul propune crearea unui produs pilot de corelare a datelor aeriene imagistice și geofizice (GPR), capabil să caracterizeze cu înaltă acuratețe nu doar suprafața solului dar și subsolul, rezultând un produs cu aplicabilitate amplă în domeniului patrimoniului cultural. Datele aeriene corelate și cartografiate precis, pot fi folosite în investigarea siturilor arheologice extinse, a monumentelor istorice, în inginerie civilă, etc.

Produsul este obținut prin utilizarea datelor livrate de un sistem inovativ ce înglobează două elemente principale: un vehicul aerian fără pilot (UAV), cu capacități de detecție la distanță (LIDAR, cameră multispectrală, termică și foto de înaltă rezoluție) și un sistem radar cu penetrare în sol (GPR) îmbunătățit în cadrul proiectului cu scopul de a putea fi utilizat din aer. Măsurătorile in-situ vor fi efectuate pe cazuistică specifică prin amabilitatea unor muzee, asociații și fundații din Romania care și-au dat deja acordul în acest sens. Validarea pachetului de corelare a datelor se va face de către un comitet de validare format din specialiști internaționali și experți delegați, o parte din aceștia manifestându-și deja interesul prin scrisori.

Prin rezultatul propus se asigură creșterea completivității mediului economic prin asimilarea rezultatelor CDI ale organizației de cercetare și transferul acestor rezultate către piață. Proiectul se bazează pe o soluție software originală, identificată de INCD ca urmare a experienței ample și a cunoașterii în detaliu a problemelor în acest domeniu (campanii de investigare/documentare desfășurate pe situri arheologice și monumente istorice ) care aduce o valoare adăugată semnificativă, valorizând experiența și cunoștințele anterioare acumulate.  Produsul este în concordanță cu tendințele în zona digitizării patrimoniului cultural (ex. programul european DIGICULT) și cu platformele europene de tip ARCHLAB, DIGILAB și MOLAB, fapt ce ii asigură o deschidere pe piața internă și internațională.